În primul rând este nevoie de stabilirea diferențelor dintre durerea de cap provocată de vinul roșu și mahmureală.
În cazul mahmurelii apar durerile de cap, amețelile, stările de vomă, setea excesivă, senzația de gură uscată, oboseala, crampele musculare. Toate acestea vin pentru că organismul nostru digeră alcoolul, potrivit publicației Scientific American vinul este una dintre băuturile care poate da mahmureli severe.
Durerea de cap apărută în urma consumului de vin roșu este diferită de cea dată de mahmureală. Diferența majoră este că apare imediat ce alcoolul este ingerat. Nici nu apuci să bei mai mult, ca să ajungi la mahmureală.
Vinurile conțin cantități diferite de sulfiți care sunt folosite pe post de conservanți, dar și cu rol de antioxidanți și proprietăți antimicrobiene. În Uniunea Europeană cantitatea pe care un producător o poate folosi este limitată în funcție de tipul de vin. Pentru vinul dulce este permisă cea mai mare cantitate, în schimb ce vinul roșu ar trebui să aibă cel mai mic nivel de sulfiți. Majoritatea crede că aceștia sunt vinovați pentru durerile de cap, însă nu există dovezi științifice în acest sens.
Citește continuarea pe Gustarte!